Peskov: Rusia se pregătește de un RĂZBOI de durată în Ucraina

Peskov: Rusia se pregătește de un RĂZBOI de durată în Ucraina
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 28/03/2023, 18:29

Prezent, la finalul anului trecut, la o reuniune privată la care au participat membri ai elitei politice și culturale a Rusiei, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, ar fi declarat că Rusia se pregătește de un „război etern” cu Occidentul.

Două surse care au preferat să rămână anonime au declarat, pentru The Guardian, că cei prezenți la eveniment au fost surprinși în momentul în care Peskov s-a ridicat în picioare și a făcut o scurtă declarație, parcă menită să spulbere speranțele de pace, după invadarea Ucrainei.

„Bănuiesc că vă așteptați să spun ceva. Lucrurile vor deveni mult mai dificile. Va dura foarte, foarte mult”, a spus Peskov, făcând referire la conflictul din Ucraina.

Declarația sa le-a stricat starea de spirit invitaților, mulți dintre aceștia opunându-se, chiar dacă nu în mod oficial, războiului din Ucraina, notează The Guardian.

„A fost incomod să-i aud discursul. Era clar că avertizează că războiul va rămâne cu noi și ar trebui să ne pregătim pentru termen lung”, a spus una dintre surse.

După mai bine de un an de la o invazie care, conform planurilor iniţiale, ar fi trebuit să dureze câteva săptămâni, Vladimir Putin şi-a schimbat discursul şi pregăteşte societatea pentru un război cu Occidentul, un conflict de natură să dureze mulţi ani. Vorbind recent în faţa muncitorilor de la o fabrică aeronautică din regiunea Buriatia, Putin a prezentat încă o dată războiul ca pe o bătălie existenţială pentru supravieţuirea Rusiei.

Discursul rostit la fabrica din Siberia a urmat un model de naraţiuni recente, în care liderul rus a trecut din ce în ce mai mult la discutarea a ceea ce observatorii au numit un „război etern” cu Occidentul, remarcă analistul politic Maxim Trudolyubov de la Centrul Wilson.

Vladimir Putin mută arme nucleare în Belarus

Rusia a convenit cu Belarusul că va staţiona arme nucleare tactice pe teritoriul acestei ţări, a declarat preşedintele Vladimir Putin.

O astfel de măsură nu ar încălca acordurile de neproliferare nucleară, a spus Putin, notând că Statele Unite au desfăşurat arme nucleare pe teritoriul unor aliaţi europeni.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ridicat de mult timp problema staţionării de arme nucleare tactice în Belarus, care se învecinează cu Polonia, a declarat Putin la televiziunea de stat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Imaginile în care Simona Mărgăian bruschează un jurnalist italian! Femeia este acuzată că a înșelat...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cum vor fi monitorizate telefoanele. Informația face înconjurul lumii
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Test de cultură generală. Ce animal nu are stomac?
×